Testimoniale

Ma intrebati ce a facut Domnul Isus Cristos in viata mea?

De cand ma stiu totdeauna imi era frica de ceva:

-in copilarie se cetau parintii, foarte rar era pace in casa,

-mai tarziu la scoala de profesori (matematica, fizica, chimie), ce era greu de inteles pentru mine

-cand am inceput serviciul  de controlul economic, pentru ca lucrand in comert se practica rotunjirea la cantar, sa acoperim ce mancam si noi,  si seful sa fie multumit. Noaptea nu dormeam de frica zilei de maine, oare ce o sa se mai intample.

Prin anul 1992 cand fiul cel mic, cel care inainte de armata purta par lung si asculta muzica rock de bubuia casa de sunetul dat la maxim, am vazut ca se imbraca frumos si se barbiereste – l-am intrebat: unde mergi?  Mi-a raspuns ca la o comunitate crestina.

Ca orice parinte eram curioasa cum e la o comunitate crestina, mai ales ca baiatul se schimba in bine pe zi ce trecea si nu a mai lipsit nici o sambata de la biserica. Dupa cateva luni m-am dus si eu cu sora mea si chiar si cu unchiul meu cu care locuiam.

Mi-a placut de prima data lauda si asa am inceput sa frecventam si noi. Dupa doua luni si jumatate am inteles ca a venit timpul sa luam cea mai buna decizie din viata noastra – de a iesi in fata la invitatia pastorului si sa-L primim pe Isus Cristos ca Domn si Mantuitor – asa ca mi-am predat viata facand si legamant cu Domnul nostru.

Dupa ceva timp, intr-o sambata, m-a marcat o predica despre cum sa se poarte copiii cu parintii, asta pentru ca relatia mea cu tata era o frica amestecata cu manie, din pricina ca imi era mila de mama, dupa cum se purta cu ea. Si culmea in prima luni ce urma dupa sambata cu pricina, dupa o criza de nervi, tata a fost internat la spital avand tensiune mare. Mergeam la spital de cate ori se putea si atunci nu pricepeam cand il ingrijeam si il schimbam de tot ce era pe el, mi-am dat seama ca nu il mai urasc ci dimpotriva, am mila si dragoste fata de el. “ cea ce nu eram eu “ Domnul imi schimbase inima fara sa stiu sau sa inteleg ceva. Ce am inteles mult mai tarziu cand ma ocara ca nu am venit mai repede, ii zambeam si ii raspundeam bland: taticule ai uitat ca Teri a ta nu mai e copil si ca are servici si casa si doi copii?  (pentru ca din cand in cand nu era lucid)

O alta lucrare mare dupa o perioada de timp cand mergeam la cercul de casa, am fost intrebati daca avem probleme. Atunci am spus de frica asta ca se tine scai de mine. Pe atunci Tibi tinea cercul si a pus mana pe capul meu si s-a rugat si a dojenit duhul fricii. Atunci pe moment nu am simtit nimic  dar pentru ca mi-a spus de cate ori simt ca frica ma ataca, sa declar cu voce tare versetul spus de Pavel lui Timotei:

“Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta”  (2 Timotei 1.7)

Dupa o perioada mi-am dat seama, ca invatasem versetul pe de rost declarand de cate ori imi aduceam aminte, ca sunt eliberata si am o pace interioara ce numai Domnul stie sa o dea.

Stiu ca lucrarea Domnului nu e terminata, mai avem multe de inteles si de invatat, dar macar suntem pe drumul cel bun. Stiu deasemenea ca Cuvantul Domnului este adevarat si mare putere are Cuvantul declarat. Cu cat invatam si intelegem mai mult din Cuvantul Domnului cu atat primim mai mult din promisiunile Lui.

Slavit sa fie numele Lui !

Acum 20 de ani mi-am predat viata Domnului nostru Isus Cristos si L-am primit ca Domn si Mantuitor.

M-am dus la Biserica Credintei din Brasov, stiind ca sotul meu nu este de acord cu acest lucru, ca o femeie ce nu mai are nimic de pierdut. Omeneste facusem totul ca sa-l sustin pe sotul meu, sa scapam de datorii, sa ne crestem copiii intr-un climat sanatos, dar in zadar.

O colega de servici, careia trebuie sa ii multumesc ca L-am cunoscut pe Dumnezeu, mi-a daruit o biblie si mi-a spus sa merg cu ea la biserica.

In momentul cand am intrat in sala, m-am simtit acasa, am fost atinsa de Duhul Sfant, am plans de bucurie, am cunoscut dragostea Tatalui Ceresc.

Fusesem des la biserica catolica, inca din copilarie, dar credeam intr-un Dumnezeu indepartat, care asteapta sa ne judece, pentru a fi pedepsiti, si toate eforturile mele de a indeplini legile Lui erau zadarnice.

Nu stiam ca dragostea Lui este asa de mare incat a trimis pe Fiul Lui, Isus Cristos in lume, ca noi prin credinta in El sa fim salvati.

Nu stiam ca este atat de aproape, ca ne aude si gandurile si oricine se intoarce la El este iertat, ascultat, ajutat.

Viata mea este schimbata total, are sens.  Multumesc Domnului nostru Isus Cristos ca m-a ales, ca nu am pierit in nestiinta si rog ca sa imi dea cuvant catre semenii mei sa pot marturisi lucrarea Lui in viata mea.

Ratacire religioasa si Intoarcere

Am crescut intr-o familie asa-zis crestina, evanghelica-luterana, cu obiceiuri religioase de suprafata si cu respectarea clasicelor principii crestine de bun-simt, dar nu mai mult. Aceasta a insemnat participarea obligatorie la slujbele divine de duminica ale Bisericii Luterane (din fata actualului Cimitir al Eroilor), sarbatorirea  –  comme à la carte  –  a Craciunului si  Pastelui, precum o mentalitate si conduita care treceau doar razant pe langa valorile biblice.

Cand o ravna launtrica m-a manat spre ceva mai autentic, am devenit presbiter, apoi vice-epitrop la biserica mea (functie mai rara la femei), iar, umbland in oras, intram in toate bisericile care aveau usile deschise, picam in ‘`rugaciuni’ de ore intregi, neglijandu-mi chiar copiii si familia, citeam, studiam si ascultam tot ce tinea de aceasta tema, intretimp savarsind multe alte fapte  mai mult sau mai putin normale (unele chiar din categoria pacatelor grave), vizitam lunar Caminul de Batrani din str. Ctin Lacea, impartind la cei cam 84 de batrani mancare furata din provizia greu agonosita de parinti. (Abia dupa intoarcere am inteles, ca intai acceptam mantuirea prin pura credinta, si abia dupa aceea producem faptele credintei, care astfel devin autentic bune si nu reprobabile ca cele de mai sus).   

In plin comunism propusesem in scris Patriarhului Teoctist introducerea catehezei, adica a invataturii religioase pentru copii si adulti in bisericile ortodoxe, aidoma bisericilor luterane cu traditie in domeniu, ca dupa aprobarea propunerii sa fug din biserica in biserica pentru a savura rezultatul.    

Odata niste credinciosi mai scripturali decat mine mi-au atras atentia asupra faptului, ca cei care se boteaza constient (nu ca prunc), au alta calitate a credintei. Aceasta `alta calitate` am intalnit-o, cand un coleg de facultate al fiicei mele mi-a vorbit de relatia lui de dragoste cu Hristos, iar eu stiam ca tocmai aceasta imi lipsea, cu toate ca omeneste incercasem totul.

Intr-o zi mergand pe trotuar spre casa, auzisem un glas bland spunand cu o aparte putere: Hristos este Fiul Dumnezeului celui viu. Teoretic desigur stiam acest adevar fundamental, dar de data aceasta receptorul nu a fost doar mintea, ci inima. Scrutand reactia pe fata pietonilor, mi-am dat seama ca numai eu auzisem glasul, care desi venea de afara, se auzea inauntru. Indata dupa aceasta, mi-au fost adresate  tocmai acele cuvinte din Biblie, pe care Isus le spunea lui Petru cu 2000 de ani in urma, drept calificativ la raspunsul acestuia ‘Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu’, dat la intrebarea lui Isus ca cine ar fi El,  deci mi-a spus si mie Isus ce-i spusese candva lui Petru: Ferice de tine – si mi-a rostit numele mic – pentru ca nu carnea si sangele ti-au descoperit aceasta, ci Tatal Meu care este in ceruri. (Evanghelia lui Matei, capitolul 16, versetele 16-17)

Aceasta intalnire personala cu Isus mi-a pecetluit credinta si soarta. Am cunoscut intamplator membrii focosi ai Bisericii Credintei din Brasov, am spus rugaciunea de intoarcere la Dumnezeu, m-am botezat in apa (de data aceasta din credinta proprie si nu a mamei si nasilor), constienta fiind ca prin botez mi-am inmormantat in apa natura veche, si apoi Isus m-a botezat cu Sfantul Duh, adica a pus in mine din puterea executiva a Dumnezeului Atotputernic Insusi (accesibil pentru oameni de la primele Rusalii incoace). Astfel viata mea a devenit o bucurie perpetua, dar si o lupta si biruinta continua in raport cu cel Rau. A inceput un proces constant de innoire spirituala, sufleteasca si trupeasca. Am inceput sa-L iubesc pe Dumnezeu si Isus – invizibili dealtfel – cu o ardoare inexplicabila, la fel si pe oameni. Setea mea insatiabila de stiinta a descoperit in Biblie sursa suprema de cunostinte si intelepciune. Monologul anterior al rugaciunilor a devenit dialog, iar eficienta lor creste de 30 de ani neintrerupt, pe zi ce trece.

Imi aduc aminte de un elocvent exemplu de schimbare a mentalitatii: datorita antecedentelor, imediat dupa intoarcere nu puteam trece in fata vreunei biserici fara a simti o constrangere chinuitoare de a intra…Cand m-am rugat la Domnul, sa ma elibereze de acest dubios impuls nefiresc, la prima oprire sovaitoare in fata unui lacas de cult, El mi-a spus tocmai ceea ce spunea femeii samaritence, cand aceasta Il intreba daca in Samaria sau in Ierusalim e mai bine sa se inchine oamenii: ’’Adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si in adevar’’ (si nu intr-un anume loc) (Evanghelia lui Ioan, capitolul 4, versetele 20 si 23). De atunci ma inchin in duh (si nu numai in suflet, adica in ratiune, vointa si sentiment) si in adevarul ce mi-a atribuit gratuit Mantuitorul meu drag.

Daca oamenii ar intelege cu adevarat, ce existenta unica, legal supranaturala se poate duce  prin integrarea in dimensiunea  spirituala a Trinitatii divine (bazata exclusiv pe Biblia interpretata de inspiratorul ei, Sfantul Duh), nu ar avea scop superior celei de a o dobandi.

Domnul sa va ajute!

(Ma rog la Tine, Domnul meu Isus, ca toti cei care citesc aceste randuri, sa inteleaga cu inima dragostea Ta mantuitoare, si s-o accepte ca singura cale de salvare in viata de acum si in cea viitoare. Multumesc ca m-ai ascultat. Amin)